Wednesday, December 28, 2011

Stomatologii din Sadu care i-au tepuit pe americani, trimisi in judecata

Magistratii gorjeni vor avea anul viitor un nou dosar greu in care vor trebui sa decida in privinta vinovatiei mai multor indivizi, arestati in luna iulie, in cadrul unei anchete in care au fost implicati procurorii DIICOT, dar si agenti ai FBI. Americanii si-au trimis oamenii in Romania pentru ca ... aceasta poveste sa fie clarificata cat mai repede, dupa ce sute de cetateni din Statele Unite ar fi reclamat ca au fost pagubiti dupa ce au incercat sa cumpere de pe internet produse la preturi mai mult decat convenabile. Produse insa nu existau, desi pe anunturile de vanzare se vorbea de salupe, iahturi, televizoare sau banale telefoane. Vanzatorii erau romani dornici sa faca rost de cat mai multi bani, convinsi ca nimeni nu le va da de urma. "Reteaua stomatologilor", cum a fost denumita gruparea respectiva este acum trimisa in judecata de procurorii DIICOT, cu suspectii in stare de arest preventiv. Fratii Dragos si Horatiu Balanescu, din Bumbesti Jiu, dar si amicul lor stomatolog din Resita, Laurentiu Adam, au fost trimisi in judecata alaturi de Romeo Constantin Iovan Mic, Ciprian Florin Cranga, Ilie Barbulescu, Ioan Remus Medeleanu, Octavian Petru Spatariu, Constantin Dumitru Damian Grigorescu, Sebastian Dorin Papava, Liviu Stan, Marius Tarangoiu, Florin Daniel Carcalicea, Corina Popescu, Ioana Lala, Catalin Emanuel Tili, Florin Dragoslav Viniszki, Aurel Florin Mercea si Liliana Neamtu. Asadar, vreo 20 de inculpati, toti persoane tinere, active pe paginile de socializare de pe internet pana la mijlocul lunii iulie, cand mascatii i-au saltat in urma unor perchezitii de rasunet la acea vreme.

No comments:

Post a Comment