Thursday, December 15, 2011
Elevul care a luat argint in Africa de Sud vrea sa schimbe Romania
Dumitru Calugaru s-a intors recent pe plaiurile Gorjului cu medalia de argint castigata la Olimpiada de Stiinte pentru Juniori, ce s-a desfasurat in Durban, Africa de Sud. Toti cei sase elevi ce au facut parte din lotul Romaniei, si care au sustinut probe teoretice si practice la chimie, fizica si b... iologie, au fost medaliati pentru rezultatele obtinute. Medalia obtinuta de tanarul Dumitru Calugaru, elev in clasa a IX-a la Colegiul National "Tudor Vladimirescu", reprezinta pentru el cea mai importanta distinctie Dupa mai multe stadii de pregatire efectuate in laboratoarele Universitatii din Bucuresti cu profesori universitari si alaturi de colegii care au format lotul Romaniei, gorjeanul Dumitru Calugaru a reusit performanta de a castiga medalia de argint. "Pot spune ca subiectele au fost mai mult muncitoresti decat grele, in sensul ca nu era ceva pentru care mi-ar fi trebuit o anumita sclipire. Fiecare concurent a primit subiectele in engleza, precum si traducerea lor. Cel mai bine m-am descurcat la fizica si la chimie. Probele teoretice au durat trei ore, iar proba practica patru ore", spune Dumitru Calugaru. Colegii, profesorii si membrii familiei s-au bucurat foarte mult pentru performanta sa. "Aceasta medalie se numara printre cele mai importante premii ale mele, in sensul ca este cel mai mare premiu obtinut la o competitie internationala pe care l-am castigat", spune Dumitru. Desi cei mai multi cred ca sta toata ziua cu capul in carti, fara sa aiba timp liber, elevul spune ca nu este deloc asa. Secretul este ca incearca sa prinda toate informatiile din clasa. "Nu pot spune ca sunt foarte organizat in ceea ce priveste timpul. Este adevarat ca am invatat din foarte multe carti si foloseam orice sursa, precum Internetul, carti, enciclopedii, unde gaseam informatiile care imi trebuiau", mai explica acesta. Vrea sa contribuie la schimbare Tanarul considera ca scoala romaneasca este printre cele mai bune. "In ceea ce priveste partea teoretica scoala romaneasca este printre cele mai bune din lume. Iar asta nu o spun numai eu, ci sunt altii la un nivel mai inalt care sustin acest lucru. Insa in ceea ce priveste implicatia practica la nivelul scolii romanesti nu prea sunt dotari. Cat tine de acest aspect cei din Africa de Sud isi dadeau foarte mult silinta", mai mentioneaza tanarul de clasa a IX-a. Chiar daca stie ca elitele scolii romanesti parasesc tara care i-a format, Dumitru nu se gandeste inca la strainatate. "Deocamdata nu intentionez sa plec. Sunt foarte multi care s-au clasat pe locul doi la o olimpiada internationala si au dorit sa urmeze facultatea in Romania. Eu as dori sa ma indrept spre Facultatea de Medicina pentru ca este cea care incearca sa reuneasca toate cele trei stiinte", sustine Dumitru Calugaru. Prin cunostintele sale ar dori sa imbunatateasca situatia tarii. "As putea face chiar un scop din acest lucru, desi este foarte greu. Iar asta pentru ca foarte multa lume adopta varianta mai simpla, emigrarea. Cred ca schimbarea nu se va face niciodata pe parcursul unei generatii. Necesita foarte mult timp si in primul rand oamenii care sa contribuie la ea. Insa in conditiile in care valorile pleaca..." PASIUNI Muzica este mijlocul de relaxare al tanarului. "In timpul liber ascult muzica sau cant la pian. Am luat cateva cursuri de pian, dar este doar o pasiune care ma relaxeaza. Ascult muzica clasica, pop sau chiar rock" MEDALII Cei doi olimpici medaliati cu argint sunt Dumitru Calugaru din Targu Jiu si Ioan Ignat din Constanta. Medaliile de bronz au fost cucerite de Lucica Stefania Moroianu din Constanta, Camelia Diaconu din Iasi, Elena Oana Baran din Bucuresti, respectiv Daniel Adrian Aleca din Constanta.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment