Monday, January 16, 2012
Mazilu a dat cu subsemnatul la Compania Nationala de Investitii
Primarul din Targu Carbunesti, Mihai Mazilu, s-a prezentat la sfarsitul saptamanii trecute la Compania Nationala de Investitii (CNI) in urma sesizarii facute de Ion Fugaru. Mazilu spune ca au fost chemati la Bucuresti toti responsabilii proiectului de alimentare cu apa la Pojogeni si ca in urma decl... aratiilor date, CNI a ramas sa formuleze un raspuns in scris. Sesizarea facuta de Ion Fugaru, membru al PDL Gorj, nu a ramas neverificata asa ca CNI i-a convocat la Bucuresti pe toti responsabilii de proiect, de la primar, constructor pana la dirigintele de santier. Primarul Mazilu spune ca s-au strans in jur de 12 persoane la Bucuresti ca sa dea lamuriri cu privire la proiect. "Am fost vreo 12 persoane acolo care au oferit lamuri. Cei de la CNI au verificat proiectul, au analizat continutul sa vada daca este conform cu realitatea. L-au studiat pe toate partile ramanand sa formuleze o concluzie si sa ne-o comunice in scris", a declarat primarul Mazilu. Fugaru, bun de plata In cazul in care CNI nu se lamureste din cele prezentate de responsabili, atunci ar putea trimite o echipa care sa decoperteze pana la linia de apa. Primarul Mazilu nu se teme ci abia asteapta sa-l puna pe Fugaru la cheltuieli. "Daca va fi nevoie vor trimite o echipa in teren, se va decoperta pana la linia de apa si vor vedea daca se adevereste sau nu sesizarea. Daca se adevereste, cel responsabil va plati, respectiv constructorul daca nu, cel care a facut sesizarea sa scoata toti banii din buzunar", a declarat Mihai Mazilu. In urma experientei, primarul din Carbunesti este de parere ca este prea multa democratie in tara noastra si ca nu se cuvine sa se dea curs oricarei reclamatii ale unor persoane care nu au ce face acasa. "Ce pot sa spun decat ca e prea multa democratie la noi. Nu e normal sa dai curs oricarei reclamatii fara nici un temei si mai ales din partea unor indivizi care nu au treaba acasa. Dar asta e, ne conformam", a adaugat primarul Mazilu. SESIZARE Fugaru spune ca primarul Mazilu a semnat receptia lucrarilor desi nu exista stratul de nisip si nici folie protectoare iar pe unele segmente lipseste chiar si conducta. " Eu l-am avertizat pe primar ca nu exista folie protectoare si nici strat de nisip dar el a semnat receptia. A semnat, acum sa dea banii inapoi, sa faca lucrarea conform proiectului. Stiu ca in unele segmente nu au bagat conducta dar de bagat la plata au bagat-o", spunea Fugaru.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment